Nicosia a găzduit, de Ziua Culturii Naționale, primul eveniment din cadrul Anului Internațional Brâncuși, dedicat marcării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român. Manifestarea a fost organizată în parteneriat de Ambasada României în Republica Cipru, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” și Primăria municipiului Târgu Jiu.
Momentul central al evenimentului l-a constituit conferința „De la studioul parizian la ansamblul monumental de la Târgu Jiu”, susținută de dr. Doina Lemny, fost curator al Muzeului Național de Artă Modernă din cadrul Centrului Pompidou din Paris și unul dintre cei mai apreciați experți internaționali în opera lui Constantin Brâncuși.
Gazda manifestării, Excelența Sa Dan Mihalache, ambasadorul României în Republica Cipru, a evidențiat importanța operei brâncușiene în cultura universală, subliniind că „Brâncuși nu este doar un sculptor de geniu, ci o adevărată filosofie de viață”.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditați la Nicosia, membri ai comunității românești din Cipru, precum și reprezentanți ai mediului academic și de afaceri. Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, a transmis un mesaj dedicat valorilor culturale românești și legăturii profunde dintre opera lui Brâncuși și orașul Târgu Jiu.
Participanții au avut, de asemenea, ocazia să vizioneze o expoziție de fotografie realizată special pentru acest eveniment, precum și documentare inedite despre viața și creația marelui sculptor născut la Hobița, în județul Gorj.

