Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu anunță lansarea unui program de voluntariat dedicat celor care doresc să se implice activ în promovarea valorilor brâncușiene și a patrimoniului cultural local. Inițiativa se adresează tuturor iubitorilor de artă, cultură și turism care vor să contribuie la dezvoltarea vieții culturale a municipiului.
Voluntarii vor avea ocazia să participe la organizarea de evenimente culturale, expoziții, ateliere educative și campanii de promovare artistică, dar și să sprijine activități de ghidaj în cadrul manifestărilor și tururilor culturale. Programul oferă experiență practică în domeniul artistic și muzeal, colaborări cu specialiști și artiști, precum și posibilitatea de a lua parte la tururi ghidate în Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”.
Participanții vor primi un certificat de voluntariat eliberat conform legislației în vigoare și vor activa într-un mediu creativ, în proximitatea unuia dintre cele mai importante ansambluri sculpturale din lume.
Programul se adresează elevilor, studenților, persoanelor interesate de artă, istorie, comunicare sau turism, precum și membrilor comunității locale care doresc să se implice în proiectele Centrului.
Înscrierea presupune consultarea regulamentului, completarea formularului de înscriere și a documentelor necesare, inclusiv acordul GDPR și, după caz, acordul părintelui pentru voluntarii minori. Documentele trebuie trimise la adresa [email protected], iar după analizarea dosarului, candidații vor fi contactați pentru stabilirea detaliilor privind activitățile și încheierea contractului de voluntariat.
Reprezentanții Centrului încurajează persoanele interesate să solicite informații suplimentare prin e-mail, subliniind că sprijinul voluntarilor este esențial pentru continuarea proiectelor culturale dedicate moștenirii lui Constantin Brâncuși.

