M.I., responsabil Achiziții Publice la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, totodată scriitor, este cercetat într-un dosar de pornografie infantilă. Potrivit dovezilor puse la dispoziție presei locale dar și polițiștilor, de către „Justițiarul din Berceni”, acesta se dezbrăca complet în fața calculatorului, chiar în sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, și vorbea astfel cu minori, în timp ce își prezenta, cu mândrie, organul sexual. Colegii acestuia au identificat,în una dintre fotografiile cu respectivul dezbrăcat, biroul acestuia din instituția de educație gorjeană.

Astăzi, suspectul a fost chemat la sediul IPJ Gorj pentru clarificări. Audierile sunt în curs, în cauză fiind vorba despre pornografie infantilă. Se verifică astfel veridicitatea dovezilor prezentate dar și declarațiile suspectului.
A fost chemat la un interviu
„De șapte luni de zile acest bărbat era în vizorul nostru, în urma unei sesizări de la un minor de clasa a șaptea care nu este din Gorj. Am acceptat cazul, am inceput să îl investigam și am sesizat că respectivul avea astfel de discuții cu minori, de ani de zile, pe mai multe conturi. În cele din urmă l-am identificat și l-am chemat la un interviu despre cariera sa de scriitor, scopul fiind de a-l preda poliție! La interviul de astăzi era foarte fericit, ne-a făcut cadou cărțile sale apoi i-a picat fața când a sesizat că masca sa a fost dată la o parte. Ne-am adresat imediat după Poliție Târgu Jiu, astăzi la ora 15.30, și am prezentat toate dovezile de le aveam, filmări, fotografii.. Când am plecat noi de la poliție, salariatul Inspectoratului Școlar Gorj era audiat în sediul Poliției. Denunțul nostru la adresa acestuia este pentru două infracțiuni: coruperea sexuală a minorilor și pornografie infantilă. Așteptăm să vedem dacă va fi reținut sau nu”, a declarat Alexandru Constandachi, din echipa „Justițiarul de Berceni”.
Investigația a fost realizată în cadrul proiectului civic „Justițiarul de Berceni”, care a instrumentat primul caz în Gorj și peste 200 în România în ultimii patru ani..

