Comisarii Protecţiei Consumatorilor Mihaela Răducan şi Elena Cojocaru au contestat decizia lui Mădălin Giurcău, fostul şef al instituţiei de control, prin care au fost concediate. Răducan şi Cojocare susţin că au fost concediate abuziv de Giurcău şi aşteaptă decizia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Cei doi comisari ai Protecţiei Consumatorilor Gorj, aflaţi în preaviz, au contestat decizia fostului şef al instituţiei de control, Mădălin Giurcău. Noua conducerea a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj a promis că situaţia Mihaelei Răducan şi a Elenei Cojocaru va fi reanalizată, ambele urmând să revină în cadrul instituţiei după ce au fost concediate abuziv de Giurcău. Rodica Braia, noua şefă de la Comisariatul pentru Protecţia Consunatorilor Gorj a declarat pentru Radio Omega că fostele angajate au apelat inclusiv la sindicatele care le reprezintă, pentru rezolvarea situaţiei în care se află. Totodată, Braia a preluat, astăzi de la Mădălin Giurcău şi biroul, dar şi documentele instituţiei. Mădălin Giurcău a fost destituit pe 2 aprilie din funcţia de conducere deţinută la CJPC Gorj, printr-un ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Înainte, însă, de a pleca, Giurcău s-a răzbunat pe fosta directoare Mihaela Răducan şi pe comisarul Elena Cojocaru şi le-a concediat pe motiv că au obţinut rezultate nesatisfăcătoare, după ce le-a fost evaluată activitatea.