Ilie Bolojan a respins solicitările sindicaliștilor de la Complexul Energetic Oltenia, privind prelungirea contractelor de muncă a aproximativ 1.800 de mineri. Șeful Guvernului a spus că reducerile de personal erau deja incluse în planul de restructurare a companiei și reprezintă o obligație asumată față de Comisia Europeană.
Sindicaliștii au solicitat reînnoirea contractelor individuale de muncă pe durată determinată care ajung la termenul de încetare la 1 aprilie 2026, pentru 1476 de salariați, respectiv la 1 mai 2026, pentru 317 de salariați. În caz contrar, Guvernul să acorde celor disponibilizați salarii compensatorii. „Personal, înțeleg situația socială, însă sunt corect cu dumneavoastră și cu oamenii pe care îi reprezentați și vă spun adevărul. În urmă cu câțiva ani, România și-a asumat niște angajamente în fața Comisiei Europene pentru care a încasat bani. Aceste angajamente și starea economică a C.E. Oltenia au condus la măsurile pe care le vedem acum, incluse în Planul de restructurare a companiei”, a afirmat premierul Bolojan, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Premierul a spus că măsurile fac parte dintr-un plan de restructurare și decarbonizare care a fost aprobat la nivel național și european încă din 2020. În plus, C.E. Oltenia a încheiat exercițiul financiar 2025 cu o pierdere contabilă estimată la aproximativ 1 miliard de lei, în contextul în care costurile generate de achiziția certificatelor de emisii CO₂, în valoare de peste 2 miliarde de lei, reprezintă 38,5% din totalul cheltuielilor.
„Reînnoirea contractelor individuale de muncă pe durată determinată care ajung la termenul de încetare la 1 aprilie 2026, respectiv 1 mai 2026, nu va fi posibilă, iar acordarea unor drepturi salariale compensatorii pentru salariații aflați în astfel de situații nu este prevăzută de legislația muncii”, se spune în comunicat. La întâlnire a participat, alături de prim-ministru, din partea Guvernului, ministrul Energiei, Bogdan Ivan. De asemenea, a participat președintele directoratului la Societatea Complexul Energetic Oltenia, Dan Plaveti.

