AcasăEvenimentSindicaliștii Sanitas Gorj, în grevă japoneză pe timp nelimitat

Sindicaliștii Sanitas Gorj, în grevă japoneză pe timp nelimitat

20.000 de membri ai Sindicatului Sanitas Gorj sunt din aceasta dimineață în grevă japoneză. Este vorba despre angajați din sistemul sanitar dar și de asistență socială din judetul Gorj. 700 de greviști sunt salariați ai Spitalului Județean de Urgență Gorj. 

Sindicaliştii de la Sanitas sunt de astăzi în grevă japoneză, nemulţumiţi de proiectul noii legi a salarizării. “A început greva japoneză. Angajaţii din sănătate şi asistenţă socială merg la muncă. Îngrijesc, operează, salvează vieţi. Şi poartă banderola Sanitas,  pentru că dreptatea nu vine de la sine. Greva japoneză a început oficial. Activitatea nu se opreşte. Dar mesajul nostru este clar: ‘Nu ne tăiaţi salariile!’. Suntem 120.000, suntem uniţi. Din 9 iunie purtăm banderole albe în semn de protest faţă de proiectul noii legi a salarizării”, au anuntat sindicaliştii, într-o postare pe Facebook. Ei solicită majorarea valorii de referinţă şi coeficienţi corecţi de salarizare, precum şi menţinerea sporurilor esenţiale. “Nu cerem privilegii, cerem respect. Noi suntem alături de pacienţi în fiecare zi, fiţi alături de noi”, au mai transmis sindicaliştii.

Mii de sindicalişti de la Sanitas au protestat săptămâna trecută la sediul Guvernului faţă de noua lege a salarizării. Ei au cerut respectarea drepturilor salariale, deblocarea angajărilor, eliminarea inechităţilor, dialog social real cu autorităţile.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente