AcasăSocialExperiență de neuitat pentru patru tinere aflate în grija statului

Experiență de neuitat pentru patru tinere aflate în grija statului

Patru tinere aflate în grija statului au avut parte de o experiență pe care doreau să o trăiască. Acestea au petrecut o zi la cules de cireșe.
„Patru fete au avut parte de o experiență pe care și-o doreau de mult: o zi petrecută la cules de cireșe. Cu mult entuziasm și patru lăzi pregătite, au transformat culesul într-o adevărată aventură, hotărâte să nu plece până când fiecare ladă nu era plină.
Această bucurie a fost posibilă datorită implicării voluntarei noastre, Ecaterina, care le-a oferit fetelor ocazia de a petrece câteva ore în mijlocul naturii, de a culege cireșe și de a crea amintiri frumoase împreună. Gestul ei le-a adus multă bucurie și le-a oferit o experiență pe care o vor păstra mult timp în suflet.
Orele au trecut fără să-și dea seama. Au uitat de telefoane, de timp și chiar de oboseală, bucurându-se de fiecare clipă petrecută în livadă. La plecare, au luat cu ele nu doar lăzi pline de cireșe, ci și zâmbete, emoții și amintiri de neuitat.
Uneori, cele mai frumoase daruri sunt experiențele trăite împreună“, se arată pe pagina de Facebook a organizației «Ajungem Mari» Gorj, care se ocupă de sprijinea copiilor instituționalizați.
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente