Eric Dan Maioga, elev al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, participă la Școala de vară „Sub semnul istoriei”, organizată în cadrul programului „Academia Română în dialog cu tinerii”.
Elevul din Gorj se numără printre bursierii Academiei Române invitați la această ediție a școlii de vară, alături de alți elevi cu rezultate deosebite din România și Republica Moldova.
Pe lista participanților se află elevi de la instituții de învățământ din Bistrița, Iași, Craiova, Cluj-Napoca, Ploiești, Buzău și Negrești-Oaș, precum și doi elevi din Chișinău, Republica Moldova.
Programul este coordonat de prof. univ. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române.
Eric Maioga are în palmares mai multe rezultate obținute la competiții naționale. Printre acestea se numără Premiul II la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, medalia de aur la Olimpiada Națională de Fizică, Premiul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”, o mențiune acordată de Ministerul Educației și Cercetării la Olimpiada Națională de Chimie și medalia de bronz la Olimpiada Națională de Informatică.
În acest an, elevul Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” a participat la patru faze naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare.
Invitația la Școala de vară a Academiei Române vine în contextul rezultatelor obținute de elevul din Târgu Jiu în domeniul științelor și reprezintă o nouă recunoaștere a performanțelor sale școlare.

