Un conflict izbucnit între mai multe persoane, în seara zilei de 21 iulie 2026, pe strada Lotrului din municipiul Târgu Jiu, s-a încheiat cu reținerea a cinci bărbați.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, în jurul orei 20:30, între mai multe persoane ar fi izbucnit un conflict spontan.
Un bărbat de 34 de ani, din Târgu Jiu, ar fi fost lovit și înțepat cu un obiect tăietor-înțepător de un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, unde a primit îngrijiri medicale și a fost supusă unor investigații de specialitate.
Bărbatului i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024, însă acesta nu a dorit completarea formularului de evaluare a riscului. Polițiștii i-au înmânat o cerere pentru a se putea adresa instanței de judecată.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale au indicat faptul că în conflict ar mai fi fost implicați trei tineri, cu vârste de 21, 24 și 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu, precum și un bărbat de 40 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara.
Incidentul a provocat tulburarea ordinii și liniștii publice, mai multe persoane aflate în zonă fiind deranjate de conflict. În aceste condiții, polițiștii s-au sesizat din oficiu și cu privire la infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Față de cei cinci bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

