Complexul Energetic Oltenia(CEO) a anunțat declanșarea procedurii de selecție pentru ocuparea unui post vacant de membru al Directoratului companiei. Selecția se desfășoară în baza prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Persoana care va fi selectată va prelua mandatul rămas vacant, urmând să facă parte din Directoratul aflat în funcție până la data de 12 aprilie 2028.
Potrivit anunțului publicat de companie, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții. Aceștia trebuie să aibă studii universitare finalizate, cel puțin la nivel de licență, în domenii precum științe inginerești, economice, sociale sau juridice, precum și o experiență profesională de minimum 10 ani.
O altă condiție este deținerea unei experiențe relevante de cel puțin cinci ani în consultanță în management, în funcții de conducere în cadrul autorităților publice sau în funcții de administrator, director ori alte funcții de conducere în întreprinderi publice sau societăți din sectorul privat.
Candidații trebuie, de asemenea, să nu se afle în situații de conflict de interese sau incompatibilitate cu funcția, să îndeplinească prevederile Legii nr. 31/1990 și ale O.U.G. nr. 109/2011 și să nu fi fost destituiți ori revocați pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale în ultimii cinci ani din funcții ocupate în instituții publice sau întreprinderi cu capital majoritar de stat.
Printre condițiile prevăzute în anunț se mai numără lipsa înscrierilor în cazierul fiscal și judiciar, precum și prezentarea unei adeverințe medicale care să ateste starea de sănătate corespunzătoare exercitării funcției.
Experiența anterioară în sectorul energetic reprezintă un criteriu opțional, potrivit documentului de selecție.
Evaluarea candidaților va avea la bază Profilul candidatului și criteriile stabilite pentru funcția de membru al Directoratului. Procesul poate include analiza documentelor depuse, solicitarea unor informații suplimentare, verificarea referințelor și a activității profesionale anterioare, analiza declarației de intenție și interviul.
Procedura de selecție este derulată cu sprijinul Pluri Consultants România S.R.L., iar documentele privind etapele procesului și condițiile de participare sunt publicate pe paginile de internet indicate în anunțul oficial.
Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 12 octombrie 2026, ora 16:00. Dosarele trebuie depuse atât în format fizic, la sediul Pluri Consultants România din București, cât și în format electronic, la adresa indicată în anunț.
Selecția vizează ocuparea unui singur post vacant de membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, pentru perioada rămasă din actualul mandat.

