Noul an școlar începe în județul Gorj cu probleme care încă nu și-au găsit rezolvarea în toate unitățile de învățământ. Șase școli și grădinițe din județ au în continuare toaletele în fundul curții și nu sunt racordate la rețelele de alimentare cu apă.
Potrivit datelor prezentate de prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, situația se regăsește la două grădinițe din Peștișani, la o școală gimnazială și o grădiniță din Aninoasa, la o grădiniță din Jupânești și la o școală primară din Berlești.
În județul Gorj funcționează 386 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care doar opt sunt private. Problemele nu se limitează însă la lipsa grupurilor sanitare moderne.
37 de unități de învățământ nu dețin autorizație de securitate la incendiu. Înaintea începerii cursurilor, inspectorii ISU Gorj au desfășurat controale în școli și grădinițe și au identificat peste 650 de deficiențe. Aproximativ 130 dintre acestea au fost remediate chiar în timpul verificărilor.
Și capitolul privind paza unităților de învățământ ridică semne de întrebare. Conform situației prezentate de prefect, 82 de unități nu dispun de formele de securitate prevăzute în centralizarea IPJ Gorj, în timp ce doar 50 au planuri de pază aprobate de poliție. Alte zece unități de învățământ nu au gard împrejmuitor, acestea fiind atât în mediul urban, cât și în mediul rural. „82 de unități de învățământ nu dispun de forme de securitate prevăzută de centralizarea IPJ Gorj. Totodată, 50 de unități de învățământ au plan de pază aprobat de poliție. Sunt înregistrate 10 unități fără gard, acestea sunt organizate atât în mediul urban, cât și rural”, a declarat prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega.
Pentru deficiențele descoperite în urma controalelor au fost aplicate aproximativ 600 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe au fost avertismente, însă au fost date și zece amenzi, în valoare totală de peste 89.000 de lei.
Punct de vedere al directorului Școlii Lihulești-Berlești
Directorul Școlii Gimnaziale Lihulești, din comuna Berlești, Garcea Florin Cătălin, a transmis precizări cu privire la situația clădirii Școlii Primare Scrada, menționată în declarațiile prefectului. Acesta susține că, din 2024, în clădire nu mai funcționează învățământ primar, iar în anul școlar 2025–2026 imobilul a fost folosit temporar pentru elevii de gimnaziu, pe perioada reabilitării Școlii Gimnaziale Lihulești.
„În ianuarie 2026 am finalizat reabilitarea Școlii Gimnaziale și ne-am mutat în această clădire. Școala de la Scrada este închisă din acel moment și nu va mai funcționa. Este adevărat că anul trecut exista toaleta în curte, însă nu se justifica o investiție în interior pentru o clădire care urma să fie folosită doar temporar. În prezent, comuna Berlești are două școli noi”, a transmis directorul.

