Elevii din Turburea au început școala cu masă sănătoasă și „Cornul și laptele”. Programul de masă sănătoasă a fost pus în aplicare încă din primele zile de școală, și, spre deosebire de alte școli, copiii beneficiază și de produsele oferite prin programul „Cornul și laptele”.
Primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, spune că administrația locală a făcut demersurile necesare pentru ca elevii să poată beneficia cât mai repede de aceste facilități. „Masa caldă a început de luni, de când s-a deschis noul an școlar. Nu am putut merge de luni, am început de marți cu masa sănătoasă. De azi o să le dăm laptele și cornul. Este un mare lucru și un mare câștig al Primăriei comunei Turburea”, a declarat edilul.
Potrivit acestuia, introducerea programelor reprezintă un sprijin atât pentru copii, cât și pentru familiile din comunitate. O masă asigurată în timpul programului școlar poate contribui la o alimentație mai echilibrată a elevilor și le oferă acestora un plus de confort pe parcursul zilei de școală.

