Mai mulți sportivi din Gorj care practică luptele de tip karate vor concura în perioada 22–25 octombrie la Campionatul Mondial de Karate IKU, organizat la Koper, Slovenia.
Ana Zguroiu, sportivă de la școala de arte marțiale Vikingii Albi din Târgu Jiu, va fi prezentă la acest campionat. Va fi primul Campionat Mondial din cariera sa. Sportiva gorjeancă va avea ocazia să își măsoare forțele cu adversari din mai multe țări și să câștige experiență la cel mai înalt nivel competițional de până acum.

Reprezentanții clubului i-au transmis un mesaj de încurajare înaintea plecării: „Îi dorim mult succes, concentrare și evoluții cât mai bune pe tatami!”.
De asemenea, cinci sportivi de la clubul ACS X.P. Karate Țicleni participă la Campionatul Mondial de Karate IKU. Este vorba de Antonia Coltatu, Robert Mezdrea, Cristian Nistor, Patricia Nistor și Andra Roberta Ficiu, antrenați de sensei Simion Băluță, 8 dan, și Alina Băluță, 4 dan.

