AcasăSportEchipa de fotbal CSM Târgu Jiu joacă împotriva satelitului Universității Craiova

Echipa de fotbal CSM Târgu Jiu joacă împotriva satelitului Universității Craiova

CSM Târgu Jiu se deplasează vineri, 23 octombrie, la Craiova, pe terenul Centrului de Turistic și pentru Agrement Dolj, acolo unde se dipută meciul cu Universitatea Craiova 2. Partida contează pentru etapa a 10-a din Liga 3, Seria 6. Meciul este programat de la ora 15.00.

Confruntarea cu Craiova vine după meciul de la Petroșani, acolo unde CSM Târgu Jiu a suferit o înfrângere în fața celor de la Jiul Petroșani, scor 0-2. Confruntarea a lăsat un „gust amar” nu doar din cauza rezultatului, ci și pentru că gorjenii au terminat meciul în doar 8 jucători de câmp, primind trei cartonașe roșii (Marian Habet, Gabriel Dodoi și Bogdan Brășfăleanu) și având un gol anulat pe motiv de ofsaid, reușit de Bebeto.

Satelitul Universității Craiova are în componență jucători care au fost și în lotul echipei de seniori. Mario Găman se așeteaptă la o partidă dificilă, având în vedere calitatea echipei gazdă, dar și absențele din lotul gorjean. Pentru staff-ul gorjean important este modul în care va reuși să gestioneze situația apărută după duelul de la Petroșani. Mario Găman își dorește ca fotbaliștii săi să demonstreze că pot trece peste arbitrajul contestat și absențele masive din lot și să transforme rezultatul negativ de la Petroșani: „Ce s-a întâmplat la Petroșani a lăsat un gust amar și, evident, a existat o dezamăgire după acest joc, dar pe care nu avem de ce să o ascundem. Dar, cred eu că este un motiv în plus să fim mai puternici, mai uniți și mai determinați, ținând cont că ne așteaptă un meci extrem de important împotriva Universității Craiova 2, o echipă care are în componență jucători de mare calitate, chiar dacă sunt jucători tineri, dar sunt jucători care cochetează cu echipa mare și știm prea bine la ce nivel este echipa mare a lor în acest moment. Și atunci e foarte important cum gestionăm această situație și vreau să demonstrăm că avem valoare și, nu în ultimul rând, caracter. Pentru că la o echipă puternică, în situații mai puțin favorabile, sau când trece prin momente dificile și peste situații pe care nu le poate controla, atunci se vede caracterul, mentalitatea și forța unui grup. Este un moment dificil, pe care nu-l poți controla, pentru că și în momentul când am avut intermediară, am avut, în trei zile, două meciuri importante cu Severinul și cu Minerul Lupeni în deplasare. Dacă se jucau în ciclul săptămânal, erau altele coordonatele. Și aici mă refer la meciul cu Lupeni. Acum, la fel. Am jucat cu două echipe de play-off și mergem la Craiova 2 după ce am luat trei cartonașe roșii. E normal ca lotul să se subțieze atât valoric, cât și numeric, dar sunt niște coordonate pe care noi trebuie să le depășim și nu putem le depăși decât cu o mentalitate pozitivă, cu un caracter purternic. Trebuie să demonstrăm că, indiferent de situație, suntem mai puternici, nu ne poate doborî nimic și trebuie să demonstrăm forța unei echipe care își dorește mai mult decât o simplă prezență în play-off.”

„Eu cred că va fi un meci plăcut ochiului“

Antrenorul Mario Găman anticipează un duel spectaculos la Craiova, între două formații care au un stil de joc asemănător: „Craiova este o echipă care caută să joace fotbal. Este o echipă la fel ca a noastră, care vrea posesie, are o dinamică foarte bună, se mișcă foarte mult, iar atunci noi trebuie să fim mai inteligenți ca ei. Și atunci eu cred că va fi un meci plăcut ochiului, pentru că se întâlnesc două echipe foarte bune ale acestei serii. Se poate întâmpla orice. Nu putem vorbi de o favorită. Ținând cont că noi avem și trei absențe importante datorită cartonașelor roșii pe care le-am luat, trebuie să găsim soluții, iar jucătorii care vor intra în locul lor trebuie să demonstreze că merită să facă parte din echipa noastră și am mare încredere că vom obține un rezultat favorabil.”

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente