spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
joi, octombrie 10, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMartinovic, departe de Pandurii

    Martinovic, departe de Pandurii

    Deşi a fost cam singurul jucător pe care Petre Grigoraş i-a acceptat din cei trei cu care Marin Condescu bătuse palma pentru a-i aduce la Pandurii, Novak Martinovic e tot mai departe de Târgu-Jiu. Astfel, chiar dacă jucătorul ar vrea să vină, totul se opreşte la bani. Se pare că fundaşul nu ar accepta o sumă de bani mult mai că decât în Ghencea, aşa că totul este în impas. „Cu Martinovic poate se mai discută, acum suntem într-un impas. E un jucător care vine de la Steaua, e valoros, şi caută o echipă care să-l plătească cât mai bine. Noi nu putem strica fondul de salariu, căutăm să păstrăm un echilibru”, spune Pârvulescu referitor la posibilitatea transferului lui Martinovic la Târgu-Jiu. Într-o altă ordine de idei, Ousmane Viera nu s-a decis dacă va continua sau nu la Târgu-jiu şi din vară încolo. Fundaşul ivorian îi ţine pe jar pe oficialii olteni. „Viera e sub contract cu noi până î vară. Încercăm în continuare ceea ce facem de un an de zile să-l convingem să-şi prelungească pentru încă doi ani să rămână aici. Ar fi benefic pentru noi dar şi pentru Ousmane. Dacă ne-am califica în într-o cupă europeană ar fi un pas înainte şi pentru Ousmane Viera”, a mai spus Pârvulescu despre situaţia contractuală a lui Viera.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!