spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
duminică, octombrie 6, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Nu e misiune imposibilă să ne calificăm în play-off"

    „Nu e misiune imposibilă să ne calificăm în play-off”

    Echipa de baschet Energia Pandurii a încheiat prima serie de două meciuri din retur şi se pregăteşte de o altă serie de trei partide infernale. Sunt trei meciuri în care se va decide în mare măsură şansele la play-off. Astfel, Energia trebuie să iasă cât mai bine din cele trei meciuri pe care le joacă în această lună, în deplasare la BC Timişoara şi Mediaş, iar acasă cu Asesoft. „Neapărat trebuie să obţinem cel puţin o victorie”, spune şeful secţiei de baschet de la Energia, Dan Cumpănaşu.

    Optimism la nivel de conducere

    Trupa gorjeană rămâne în cărţile pentru accederea în primele opt poziţii la finalul sezonului regulat. Deja sunt planuri mari pentru partea a doua a sezonului, antrenorul Nikolic pariind pe trupa sa. „Suntem o echipă ce poate, ce are potenţial”, a spus Nikolic. Dar, totul se va decide în perioada imediat următoare. Practic în următoarele trei partide se va decide viitorul Energiei. „Avem nevoie de cel puţin o victorie din următoarele trei jocuri. Eu cred în continuare în şansele noastre la play-off, suntem la egalitate cu Mediaş, aşa că trebuie să fim optimişti. Nu e o misiune imposibilă să ne calificăm în play-off”, a mai punctat Cumpănaşu.

    Noii veniţi peste cei care au plecat

    Oficialul Energiei are şi un argument când vorbeşte despre şansele la play-off, echipa a crescut în valoare după transferul a trei jucători. „Am adus nişte jucători cu calităţi. Asta e evident. Kennerly a venit cu un plus sub panou, e acel jucător care în tur ne-a lipsit pe un post cheie. Acum sigur ne va ajuta mult, trebuie doar să se integreze. Wisseh este coordonatorul care este peste cel care a jucat în tur, Atanackovic. Şi Janjusevic este peste Vujacic sau Giles. Cei trei au adus un plus important echipei”, a mai declarat preşedintele secţiei de baschet de la Energia, Dan Cumpănaşu.

    Finale de acum încolo

    Mai toate meciurile care vor urma sunt cu miza pentru târgujieni. Aceştia aleargă cu disperare să prindă primele opt locuri, aşa că fiecare punct pierdut sau câştigat contează. „Următoarele trei meciuri sunt de foc. Aceasta este realitatea. După aceste meciuri vedem unde ne situăm şi ce şanse mai avem la play-off. Eu sunt optimist”, a spus Cumpănaşu. Antrenorul Energiei, Slobodan Nikolic abordează fiecare meci ca pe o finală. „Pentru noi de acum fiecare meci este unul de calificare, jucăm la Timişoara, o echipă foarte bună care vrea să fie campioana României, cu jucători foarte buni, dar pentru jucători victoria cu Ciucul a adus multă încredere şi vrem să câştigăm la Timişoara”, a mai susţinut Nikolic.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!