spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitate51 de milioane de lei pentru reabilitarea școlilor din Gorj

    51 de milioane de lei pentru reabilitarea școlilor din Gorj

    Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu"51 milioane lei vor ajunge in Gorj după ce Executivul a alocat această sumă pentru reabilitarea școlilor afectate de cutremur. Este vorba despre 16 unități de învățământ, suma fiind alocată din Fondul de Intervenție.

    „ În şedinţa de Guvern a fost aprobată propunerea Ministerului Dezvoltării pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară, din Fondul de intervenţie al Guvernului, pentru cinci unităţi administrativ-teritoriale situate pe raza judeţului Gorj, pentru finanţarea a 16 obiective, toate în domeniul învăţământului. Aceste finanţări au fost aprobate în urma solicitărilor venite din partea comunităţilor locale care s-au materializat printr-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Gorj, respectiv de proiecte de hotărâre de Guvern promovate de către Instituţia Prefectului Gorj şi Consiliul Judeţean Gorj”, a explicat Cseke Attila, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

    Sunt cuprinse în proiecte atât unități de învățământ din Târgu Jiu cât și din județ.

    „Vorbim despre o sumă totală în valoare de 51,47 milioane lei din Fondul de intervenţie al Guvernului de la bugetul de stat pe anul 2023 pentru următoarele unităţi administrativ-teritoriale: pentru municipiul Târgu Jiu – 15,45 milioane lei, pentru oraşul Tismana – 11,44 milioane lei, pentru comuna Arcani – 9,96 milioane lei, pentru comuna Runcu – 9,83 milioane lei, pentru comuna Stăneşti – 4,78 milioane lei. Toate aceste sume sunt destinate a repara, a consolida, unde este cazul şi de a construi, clădiri care sunt folosite în procesul de învăţământ şi clădiri care au fost avariate. Avarii şi pagube care au fost constatate prin procese verbale conform procedurilor legale în vigoare, astfel încât aceste sume să ajute la înlăturarea efectelor cutremurelor care au avut loc în judeţul Gorj, în principal cele din 13 şi 14 februarie 2023”, a completat ministrul Dezvoltării.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: