spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateA început postul Paștelui. Ce beneficii are pentru sănătate

    A început postul Paștelui. Ce beneficii are pentru sănătate

    De ieri a început postul Paștelui. Pentru început nu se va mai consuma carne, iar de săptămâna viitoare nici lactate.

    Postul alimentar este benefic în prevenirea unor boli metabolice, precum diabetul, obezitatea, dar și în prevenirea sau ameliorarea altor afecțiuni cum ar fi cele din sfera gastrointestinală sau cardiovasculară.

    „Prin reducerea alimentelor bogate în colesterol (carne, ouă, lactate) în perioada postului scade semnificativ nivelul colesterolului seric, fapt care are efect benefic dovedit asupra aparatului cardiovascular, prin reducerea formării plăcii de aterom asupra vaselor sanguine. Postul alimentar poate îmbunătăți diferite afecțiuni inflamatorii cronice.

    De asemenea, excluderea alimentelor grase din alimentație pentru o anumită perioadă de timp, așa cum este postul Paștelui, are efect benefic asupra sistemului gastrointestinal prin reducerea episoadelor de crize biliare la persoanele cu afecțiuni ale colecistului. Postul are efecte pozitive și asupra ficatului, mai ales că acest organ este cel care metabolizează grăsimile.

    Ficatul are un rol principal în reglarea metabolismului. Asupra ficatului, perioada de post poate fi benefică mai ales la pacienții cunoscuți deja cu hepatite virale, ciroze hepatice etc și poate avea rol benefic și asupra pacienților sănătoși, prevenind apariția „ficatului gras”, afecțiune de care suferă din ce în ce mai multe persoane“, a transmis dr. Alina Boantă, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

     

    Postul este benefic pentru combaterea diabetul de tip II și obezitate

     

    Repausul alimentar este benefic și pentru prevenirea mai multor boli metabolice, inclusiv diabetul de tip 2 și obezitatea. O dietă bogată în legume și fructe are efecte benefice și preventive când vine vorba despre obezitate și diabet zaharat.

    „Vorbim despre aceste efecte pozitive când în perioada postului, bolnavii de diabet nu exagerează când vine vorba despre consumul de pâine, făinoase, cartofi, orez și urmează o dietă/regim alimentar și un stil de viață sănătos, combinat cu activitate fizică.

    Postul înseamnă curăţare, detoxifiere şi îndepărtarea cauzelor care provoacă boli. Aşadar, ceea ce este benefic pentru sănătatea noastră spirituală, se dovedeşte util şi pentru sănătatea noastră fizică“, a mai precizat medicul Alina Boantă.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: