spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateAbsolvenții, așteptați la AJOFM

    Absolvenții, așteptați la AJOFM

    Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj anunță absolvenții promoția 2023 de faptul că data absolvirii pentru anul şcolar 2022-2023 este 02.06.2023 pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul. În termen de 60 de zile de la absolvire, aceștia sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa AJOFM Gorj, pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.

    „Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
    Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare”, transmite AJOFM Gorj.
    Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
    • actul de identitate
    • actul de studii sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii
    Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

    Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidența AJOFM Gorj în termen de 60 zile de la data absolvirii. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: