spot_img
Altele
    AcasăActualitateAcțiuni de dezinfecție în municipiile din Gorj

    Acțiuni de dezinfecție în municipiile din Gorj

    Autoritățile din cele două Municipii în alertă după focarul depistat în Motru. Primarul din localitate susține că a demarat o serie de acțiuni de curățenie pe străzi pentru evitarea răspândirii virusului. Între timp și la Târgu Jiu se realizează cea de-a doua etapă de dezinfecție pe străzi.

    Autoritățile din Motru susțin că au luat din timp toate măsurile necesare pentru ca eventualele cazuri de coronavirus să nu îi ia prin surprindere. Focarul existent prin activitatea de la fabrica de tricotaje le-a făcut pe autorități să sporească măsurile de igienă. „Toate persoanele izolate la domiciliu sunt monitorizate, zilnic, de angajați ai primăriei, care îi întreabă atât despre simptome, cât și despre alte necesități (alimente, medicamente). Sunt aprovizionați cu cele necesare și li se ridică gunoiul menajer. Încă de la începutul lunii martie, în cadrul spitalului au fost pregătite saloane de izolare pentru suspecții de infectare cu coronavirus, precum și circuit separat pentru aceștia. Spitalul a fost aprovizionat cu medicamente, combinezoane de protecție, măști, viziere, mănuși și a fost montat un tunel pentru dezinfectare. În oraș, au fost efectuate lucrări de dezinfectare a străzilor, trotuarelor, aleilor, pieței și a scărilor de bloc. De asemenea, la fiecare scară de bloc au fost montate dispencere cu gel dezinfectant. Lucrările de dezinfectare vor continua și în perioada următoare. Oricât de mult ne-am dori o testare în masă, există proceduri și reglementări în acest sens, Direcția de Sănătate Publică păstrând legătura cu laboratoarele și cu celelalte direcții. În continuare, nu vom precupeți nici un efort pentru a trece cu bine peste această perioadă!”, a declarat Gigel Jianu.

    Apel la înțelegere

    Și la Târgu Jiu se vor relua toate operațiunile de dezinfecție. Marcel Romanescu a făcut apel la cetățeni să evite deplasările la Motru. „ Se reia acțiunea de dezinfectare a scărilor de bloc din municipiul Târgu Jiu. Fac un apel către administratorii și președinții asociațiilor de proprietari și locatari să urmărească îndeaproape desfășurarea acestei acțiuni, care va începe tot din zona de sud a orașului. Ei vor fi contactați din timp de firma care se ocupa de dezinfectare. De asemenea, în această săptămână vom începe dezinfectarea trotuarelor și spațiilor verzi din Târgu Jiu. Proprietarii de autoturisme trebuie să aibă în vedere acest lucru și să nu blocheze trotuarele, mai ales că, la sfârșitul săptămânii, vom relua, împreună cu societatea Edilitara, și acțiunea de dezinfectare a străzilor”, a transmis primarul din Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: