Polițiștii gorjeni au desfășurat, astăzi, o amplă activitate informativ-preventivă în municipiul Motru, având ca scop creșterea gradului de siguranță în comunitate.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară și ai Biroului pentru Protecția Animalelor.
În cadrul activității au fost abordate teme precum prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea victimizării minorilor, combaterea violenței în familie și conștientizarea riscurilor asociate criminalității informatice.
Pe parcursul acțiunii, oamenii legii au distribuit materiale informativ-preventive și au purtat discuții cu elevii, părinții și bunicii întâlniți în zona de desfășurare a activității. Aceștia au primit recomandări privind adoptarea unui comportament responsabil și măsuri pentru evitarea situațiilor de risc.
Potrivit reprezentanților poliției, peste 500 de persoane au beneficiat de informații utile referitoare la siguranța personală, protecția minorilor, prevenirea violenței, precum și la modalitățile de evitare a fraudelor și înșelăciunilor din mediul online.
Astfel de activități preventive vor continua și în perioada următoare, în scopul informării cetățenilor și al creșterii gradului de siguranță la nivelul comunității.

