spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateAfacerea "Mărțișorul" a dat chix și anul acesta

    Afacerea „Mărțișorul” a dat chix și anul acesta

    Tradiționalul mărțișor, vestitorul primăverii, pierde, de la an la an, tot mai mult teren. Nici anul acesta comercianții din Târgu Jiu nu au avut încasările așteptate. Dacă, până acum, de vină a fost pandemia, de această dată, cutremurele au închis școlile și, astfel, profiturile s-au diminuat.

    Mărțișorul nu mai are căutare, de când populația este greu încercată de natură. În Piața de Mărișoare din Târgu Jiu comercianții s-au plâns de slabele vânzări. „Nu mai vindem nimic. Școli închise, oameni speriați. Când nu e pandemie, sunt cutremure. Asta e! Se mai duce o tradiție!”, a declarat un comerciant.

    Cumpărătorii recunosc faptul că tradiționalul mărțișor este ocolit, dar susțin că nu mai cumpără acest simbol de când chinezăriile și-au bătut joc de tradiția românească. ” Nu mai cumpăr. Nu mai sunt ca pe vremuri, din sticlă, micuțe, delicate, de purtat! Acum sunt mari, din plastic, nu mai pot fi purtate”, a declarat un bunic.
    „Prefer un mărțișor dulce”, a recunoscut o domnișoară care susține că, de ani de zile, poartă doar șnurul.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: