spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateAndrei, de mână cu Todea şi Mihuţescu la Bucureşti

    Andrei, de mână cu Todea şi Mihuţescu la Bucureşti

    Noi demersuri pentru delimitarea graniţelor primăriilor Novaci şi Baia de Fier. Edilii localităţilor respective merg joi la Bucureşti la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, însoţiţi de prefectul Gorjului, Liviu Andrei.

    Edilii din Novaci şi Baia de Fier, Pantelimon Todea şi Constantin Mihuţescu, vor fi însoţiţi peste două zile la Bucureşti de prefectul Liviu Andrei. Aceştia vor trebui să ajungă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru ca autorităţile din capitală să îi ajute pe edili să identifice şi să delimiteze graniţa dintre oraşul Novaci şi comuna Baia de Fier. Cei doi primari îşi dispută de mai mult timp graniţa dintre localităţi în zona montană Rânca, nefiind pentru prima dată când prefectul face drumuri la Bucureşti pentru rezolvarea acestei probleme. Dacă în trecut, edilii primăriilor din Baia de Fier şi respectiv Novaci solicitau lucruri diferite în privinţa graniţei administrative, acum ei spun că s-au hotărât să colaboreze. Prefectul Liviu Andrei speră şi el că se va întoarce cu un rezultat favorabil de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Delimitarea graniţelor primăriilor Novaci şi Baia de Fier reprezintă un pas important pentru ca zona Rânca să devină staţiune montană. „Vom merge la domnul Busuioc, preşedintele Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi vom discuta acolo împreună şi cu secretarul general vom vedea şi vom bate în cuie hotarul. Sper că şi voi alături de noi vă doriţi să meargă bine treaba în judeţul Gorj şi sunt convins că vă doriţi ca Rânca să fie un loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu, la care să vină toată lumea. Este interesul nostru. Eu cred în toate proiectele pe care le-am avut şi nu mă las până nu le rezolv. Sper să rezolv şi treaba asta, să vin joi seara cu un rezultat pozitiv”, a spus optimist prefectul judeţului. Acesta a luat în calcul şi posibilitatea în care problema ar putea să rămâne nerezolvată şi spune, că dacă se va ajunge la această situaţie, va dispune luarea unor măsuri. „Dacă se întâmplă şi joi seara să nu bat în cuie acest lucru şi să mă întorc cu un rezultat nefavorabil ca şi celelalte două dăţi în care m-am dus, atunci înseamnă că va trebui să luăm măsuri”, a adăugat Liviu Andrei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: