spot_img
21.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesTaxă de intrare în curtea spitalului

    Taxă de intrare în curtea spitalului

    Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu ia în calcul posibilitatea introducerii unei taxe la intrarea în curtea spitalului. Managerul unităţii spitaliceşti, Vasile Stănculete, asigură ca va recurge la acest lucru ca ultimă soluţie pentru a asigura ordinea, dar şi pentru a strânge fonduri, deşi infime, necesare cheltuielilor spitaliceşti. Cuantumul taxei urmează a fi stabilit, iar suma va fi cuprinsă între 5 şi 10 lei.

    Până a fi pusă în practică, ideea mai are de aşteptat, a asigurat managerul, Vasile Stănculete. Taxa ar urma să instituie în principal ordinea în curtea spitalului, dar va ajuta şi la diverse cheltuieli inerente activităţii spitalului. Deocamdată este vorba de un plan probabil, fără a face din problema taxei o prioritate, asigură Stănculete. „În multitudinea de factori care trebuie să concure la plata salariilor, a medicamentelor, ne vedem nevoiţi să căutăm fonduri pentru a acoperi bugetul aferent desfăşurării unei activităţi normale. Nu facem din asta o problemă prioritară, dar dacă taxa s-ar instala, ar fi, în primul rând, pentru ordine în curtea spitalului, şi secundar, pentru a acoperi anumite cheltuieli cu spitalul”, a precizat directorul Spitalului Judeţean, Vasile Stănculete. În ceea ce priveşte valoarea taxei, aceasta nu este stabilită, dar s-ar încadra între 5-10 lei. Nu se ştie deocamdată nici de când se va introduce taxa la intrarea în curtea spitalului, dar este puţin probabil ca termenul să fie mai devreme de trei luni. „Poate din vară vom lua în considerare introducerea taxei la intrare în curtea spitalului, dar cred că va fi ultima soluţie la care se va recurge. În nici un caz nu vom apela la ea pentru creşterea fondurilor, vorbind de un o sumă infimă, ci pentru ordine”, a întărit cele declarate managerul Vasile Stănculete.

    Vezi video

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: