AcasăActualitateAproape 40 de persoane sancționate penal au participat la programul de consiliere...

Aproape 40 de persoane sancționate penal au participat la programul de consiliere de grup

37 de persoane sancționate penal, aflate în evidența Serviciului de Probațiune Gorj, au participat, în perioada 11 septembrie – 20 noiembrie, la programul de consiliere de grup „Stop! Gândește-te și schimbă!”

„Pe parcursul celor 11 ședințe de grup, consilierii de probațiune au urmărit interiorizarea de către participanți a atitudinilor şi comportamentelor dezirabile social, prin metode de lucru participative și interactive. Participanții au fost familiarizați cu modalități şi perspective noi de abordare a situaţiilor dificile din viața de zi cu zi, au conștientizat necesitatea schimbării comportamentului, și-au analizat propriile acțiuni pentru a recunoaște care sunt factorii ce influenţează săvârşirea de infracţiuni și au avut ocazia de a exersa abilități sociale bazate pe gândirea alternativă, pentru a evita pe viitor implicarea în noi fapte penale.

Programe similare se desfășoară periodic în cadrul Serviciului de Probațiune Gorj, scopul acestora fiind de a preveni comiterea infracțiunilor și creșterea gradului de siguranță în comunitate“, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului.

Scopul programului este de a dezvolta strategii şi abilităţi de soluţionare a situaţiilor problematice, în vederea reducerii riscului ca participanții să mai comită infracţiuni.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente