„Suntem pregătiți și așteptăm acest moment. Suntem privilegiați să fim gazde pentru a doua oară ale acestor frumoase competiții. Este un lucru extraordinar, nu doar pentru comuna noastră, ci și pentru județul Gorj, să primim acești sportivi și să-i găzduim pe toată perioada.
Au început pregătirile pentru aducerea scenei, amenajarea decorului, pentru ca, pe data de 5 decembrie, să-i primim cum se cuvine pe sportivi și pe spectatori“, a spus Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești.
Aproximativ 300 de locuri sunt disponibile pentru spectatori
Competiția va avea loc în sala de sport din satul Ceauru. „Se va desfășura într-o locație nouă, construită cu fonduri provenite de la Compania Națională de Investiți. Investiția a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro. Competiția va avea loc la sala de sport din sala Ceauru. Sunt peste 100 de locuri în tribune și se va ajunge la aproximativ 300 de locuri. Îi așteptăm pe iubitorii acestui sport la acest concurs“, a mai spus primarul din Bălești.
În această localitate a mai avut loc, în acest an, Cupa României la Tineret, care a fost un succes.