Și în această săptămână sunt programate protestele la sediul Complexului Energetic Oltenia și la Casa de Pensii Gorj. Zeci de persoane vor protesta la Târgu Jiu, pentru drepturile lor. Astfel, începând cu data de joi, 12 septembrie, Federația Națională a Muncii organizează săptămânal pichetarea Prefecturii Gorj, între orele 09:00 – 11:00 și a Casei Județene de Pensii Gorj, între orele 11:00 – 13:00.
Sindicaliștii au următoarele revendicări: – salvarea Sistemului Energetic Național; demisia/demiterea și tragerea la răspundere a celor vinovați de dezastrul actual din Complexul Energetic Oltenia; rezolvarea problemelor pensionarilor din cărbune-energie. La pichetare vor participa circa 50 de persoane.
De asemenea, joi, 12 septembrie, de la ora 13,00 are loc o nouă ședință, la Restaurantul Bulevard din Târgu Jiu și de la ora 16,00 o ședință la Plopșoru, Restaurant Izvoarele. Vor fi prezenți și avocați care vor oferi lămuriri cu privire la legea pensiilor și recalcularea pensiilor. Minerii, energeticienii și foștii salariați din unitățile prestatoare sunt chemați să vină cu câte o copie a cărții de muncă, decizia de pensionare, cartea de identitate și, eventual, adeverințe cu câștigurile obținute.
Tuturor salariaților din Complexul Energetic Oltenia, Minprest și Medservmin li se recomandă să ia o adeverință „la zi” pentru perioadele lucrate. Sunt așteptați și toți cei care au avut câștig de cauză în hotărârile judecătorești se împotriva Complexului Energetic Oltenia sau caselor de pensii din județele Gorj, Hunedoara, Vâlcea și Mehedinți.
Foarte bine, felicitări minei de cărbune și minerilor… Mult succes în continuare 😊😚!