spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateConstruirea noii şosele de centură, blocată în instanţă

    Construirea noii şosele de centură, blocată în instanţă

    Mai mulţi proprietari de terenuri din municipiul Târgu-Jiu au reuşit să obţină în instanţă blocarea lucrărilor începute la noua şosea ocolitoare. Silvia Badea, notar, şi alţi proprietari afectaţi de construirea drumului, au obţinut, la Judecătoria Târgu-Jiu, sistarea lucrărilor prin ordonanţă preşedinţială.

    ion-tudor

    Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, s-a declarat surprins de această decizie a instanței, pe care o consideră aberantă. „Pentru mine este o mare surpriză. Sigur, eu nu sunt mare specialist, deşi sunt şi eu avocat. Şi eu am fost în instanţă şi eu am văzut cum se judecau procese, dar, să ai o hotărâre definitivă emisă de Tribunalul Gorj prin care se respinge acţiunea solicitanţilor de a se întrerupe lucrările şi să apară pe 16 iulie depusă cererea, pe 22 se judecă şi se şi pronunţă Judecătoria Târgu-Jiu cu sistarea lucrărilor. Deci, în ce ţară trăim, în ce lume trăim? Păi zicem că n-avem drumuri, că n-avem autostrăzi… dacă şi acolo unde se lucrează se găsesc indivizi cu pretenţii aberante. Mă surprinde modul în care s-a pronunţat. Este o acţiune fără fond. Primul termen, s-a şi dat soluţia. Unde ne trezim în ţara asta? ”, se întreabă Ion Tudor, reprezentantul Secţiei de Drumuri Naţionale la Gorj. Motivul invocat în cererea de oprire a lucrărilor de pe centură vizează faptul că acestea au fost demarate înainte de a se fi încheiat transferul de proprietate între cetăţeni şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Oamenii sunt nemulţumiţi şi de preţul oferit de stat pentru asigurarea despăgubirilor. Silvia Badea a declarat că a cumpărat 30.000 de hectare de teren la preţul de 6 euro metrul pătrat, iar acum i s-a oferit o despăgubire de 1,29 de lei pe metrul pătrat. Cu toate acestea, Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, a anunțat că va contesta decizia de acum a instanței pentru ca lucrările la noua șosea de centură să reînceapă. „Aşteptăm motivarea. Cu siguranţă vor fi sesizate şi alte autorităţi. Vom face apel. Vom merge în continuare cu toate probele noastre şi cu siguranţe se va respinge acţiunea”, declară încrezător Ion Tudor. Lucrările la şoseaua de centură care va avea o lungime de 21 de kilometri sunt executate de firma Collini Lavori. Contractul are o valoare de 66 de milioane de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: