În zona Cinematografului „Sergiu Nicolaescu“ din zona centrală a municipiului Târgu Jiu există două parcări cu plată, conform pancardelor care sunt montate, însă, în realitate, nu se percepe niciun fel de taxă, pentru simplul fapt că nu există o taxatoare. Pierderea adusă în bugetul Primăriei Târgu Jiu este însemnată.
Consilierul local Mihai Paraschiv (PNL) a atras atenția asupra acestei „minuni“ care se petrece în curtea Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu, în fruntea căruia se află fostul om de afaceri și primar al comunei Lelești, Marian Rotaru: „În zona Cinematografului «Sergiu Nicolaescu» avem indicatoare de parcare cu plată pe domeniul public al municipiului Târgu Jiu, dar de ani de zile nu avem un om desemnat de la Direcția de Patrimoniu care să încaseze contravaloarea parcării în zona respectivă. Fiind în jur de 20 de locuri de parcare nu cred că este nevoie de mai mult de o persoană care să se ocupe de încasarea taxei de parcare”.
Pierdere de 600-700 milioane de lei în bugetul primăriei
Mihai Paraschiv arată că suma care este pierdută de Primăria Târgu Jiu se ridică la 600-700 milioane de lei vechi: „Pentru că salariații care se ocupă de încasarea taxelor sunt încadrați cu salariul minim pe economie sau puțin peste acest nivel, vorbim de 50-60 de milioane de lei vechi pe care municipiul Târgu Jiu îi pierde în fiecare lună, prin neîncasarea acestor bani pentru cele două parcări de dimensiuni mici. Pe cale de consecință, suma care este pierdută într-un an se ridică la 600-700 milioane de lei vechi”.
Marian Rotaru: „Se va trece la reorganizarea parcărilor”
Marian Rotaru, directorul Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Târgu Jiu, a spus inițial că se încasează, după care a precizat că s-a renunțat la parcarea cu plată: „Nu cred că nu se încasează. Fetele și cei care răspund de parcarea respectivă încasează. Probabil domnul Paraschiv nu știe că în zona respectivă am făcut două adrese către Serviciul de circulație, după care se va trece la reorganizarea parcărilor din municipiul Târgu Jiu: cele cu plată și cele de reședință. Urmează să-și dea avizul Comisia de specialitate, după care se va analiza în Consiliul Local pe comisii și în plen. Au fost parcări cu taxă, dar de o perioadă de timp s-a renunțat, după ce se va reanaliza cazul parcărilor și se va face un nou serviciu în cadrul Direcției de Patrimoniu care se va ocupa numai de parcări. Așa am găsit situația, atunci când am venit la Direcția și motivul pentru care s-a renunțat este că nu sunt rentabile, lucru care nu este adevărat. De aceea am cerut reanalizarea”.
Mihai Paraschiv a precizat că i-a adus la cunoștință și în urmă cu un an această situație lui Marian Rotaru, dar lucrurile nu s-au schimbat: „Încă din perioada anului trecut am avut discuții cu domnul Rotaru și mi-a spus că va pregăti un material pentru comisia de circulație și consiliul local cu privire la aceste parcări, dar a trecut un an de zile și aceste lucruri nu s-au rezolvat. Sunt chestiuni extrem de simple care pot fi rezolvate prin voință. Nu cred că avem nevoie de un an de zile pentru a trimite un om care să încaseze bani pentru o parcare care figurează ca parcare cu plată”.