spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateDupă doi ani, Prefectura Gorj reia audiențele cu publicul!

    După doi ani, Prefectura Gorj reia audiențele cu publicul!

    Eliminarea stării de alertă vine cu mai multe avantaje pentru cetățeni. Cei care nu au avut acces în instituțiile publice, pentru că nu erau vaccinați, se vor putea adresa, din nou, autorităților. Prefectura Gorj va relua programările cu audiențele. Doi ani de zile cetățenii au fost privați de acest drept.

    Prefectul Marcel Iacobescu susține că primele solicitări au fost deja consemnate. Mai mulți gorjeni au solicitat audiențe la Prefectura Gorj cu gândul că în felul acesta problemele întâmpinate vor putea fi rezolvate.

    „Vom relua audiențele de săptămâna viitoare. Vor dispărea de pe ușile instituțiilor înștiințările cu certificatul verde. Oamenii vor putea intra în audiență indiferent dacă sunt sau nu vaccinați. Toată activitatea va reintra în normal, fără telemuncă, fără program pe schimburi”, a transmis prefectul Marcel Iacobescu.

    În privința funcționării restaurantelor și cafenelelor, nu vor mai exista restricții pe orarul de funcționare. După o perioadă de 2 ani de reguli, patronii vor putea reveni la vechiul program non-stop. „Se vor păstra anumite recomandări dar clar nu va mai fi vorba de funcționarea până la o oră anume. Masca rămâne ca o recomandare!”, a mai transmis prefectul de Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: