spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateFostul prefect de Gorj, șofer pentru o familie de refugiați ucrainieni

    Fostul prefect de Gorj, șofer pentru o familie de refugiați ucrainieni

    Fostul prefect de Gorj, Cornel Răducan, a adus, zilele trecute, de la granița cu Ucraina, familia unei handbaliste care joacă la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgu Jiu. Familia jucătoarei Ira Zinatullina a părăsit capitala Kiev din cauza invaziei rusești și s-a refugiat la Târgu Jiu.

    „A fost un drum destul de lung, de aproximativ 900 de kilometri, dus-întors. În jur de 12 ore a durat tot drumul. Am fost bucuros că am putut să ajut cu ceva o familie greu încercată. Am aflat prin ce întâmplări incredibile a trecut familia handbalistei de la CSM Târgu Jiu. Cred că este timpul ca toți să fim solidari și să-i ajutăm cu putem pe cei din Ucraina. Este cumplit ceea ce se întâmplă acolo. Ira este o tânără deosebită, o jucătoare foarte valoroasă, cun un potențial foarte mare, care este îndrăgostită de România și își dorește să joace pentru naționala de handbal a țării noastre“, a mărturisit fostul prefect de Gorj.

     

    „S-a oferit imediat să meargă după familia Irei“

     

    Robert Bălăeț, directorul CSM Târgu Jiu, a povestit cum a ajuns să apeleze la fostul prefect: „Familia Irei a fost nevoită să plece din Kiev și trebuia să o luăm de la graniță. Noi nu avem mașini la club și trebuia să găsesc pe cineva care să meargă după mama și fratele Irei să-i aducă la Târgu Jiu. Îi mulțumesc foarte mult. Este prietenul meu din copilărie și s-a oferit imediat să meargă după familia Irei, atunci când i-am cerut ajutorul. Este același om pe care îl știu.

     

    Fratele handbalistei se ascundea în cadă de teama rachetelor

     

    Ira Zinatullina are doi fraţi, unul în vârstă de şapte ani, care a ajuns la Târgu Jiu alături de mama sa, şi un alt frate de 22 de ani, care a rămas în Ucraina. „Mă bucur mult că au ajuns cu bine şi că sunt lângă mine, în siguranţă şi în pace. Revederea cu mama şi cu fratele a fost cu multe lacrimi. Acasă, în continuare este război şi mă gândesc în fiecare zi la fratele meu, cu care vorbesc mereu la telefon“ , a povestit Ira Zinatullina.

    Sportiva a mai relatat că fratele său mai mic se ascundea în cadă de teama bombelor. „Au stat într-o zonă mai liniştită, dar se auzeau bombele şi rachetele, iar în oraş, când ieşeau din casă, se simţea mirosul de praf de puşcă. Într-o seară, o bombă a căzut mai aproape de locuinţă şi s-a speriat. A fugit în cadă şi şi-a pus mâinile la urechi ca să nu audă“, spune sportiva ucraineană.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: