spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateGabriel Popeangă, noul președinte al AJVPS Gorj

    Gabriel Popeangă, noul președinte al AJVPS Gorj

    Membrii Asociației Județene aVânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj și-au ales președintele. S-a întâmplat ieri la Casa de Cultură din Târgu-Jiu unde aproximativ 130 de membri ai asociației cu drept de vot au venit să-și aleagă noul președinte în locul lui Octavian Lupulescu, care a deținut până în urmă cu câteva luni această funcție. Bătălia pentru funcția de președinte a fost acerbă între Aristică Moroșanu și Gabriel Popeangă. Acesta din urmă, candidat din partea clubului din Târgu-Jiu a câștigat alegerile cu cinci voturi înaintea lui Aristică Moroșanu. La această adunare nu au fost însă toți cei mandatați să voteze, în sală fiind prezenți în jur de 128 din cei 164 cât ar fi trebuit să fie. Cu toate acestea s-au întrunit condițiile pentru ca alegerile să se desfășoare. În urma numărării buletinelor de vot, Gabriel Popeangă a ieșit învingător. Aristică Moroșanu a ținut interimatul timp de câteva luni, după ce Octavian Lupulescu a fost promovat într-o funcție la București. Gabriel Popeangă va rămâne președinte al AJVPS Gorj până în anul 2015.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: