Pierderea treptată a identităţii naţionale

Deşi datează scriptic doar din secolul al XIX–lea, sărbătoarea de Dragobete este o tradiţie a noastră, a românilor, care în mod sigur are rădăcini mult mai vechi, la fel ca multe alte sărbători specifice nouă, celor din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Străbunii noştri au păstrat aceste tradiţii, cu sfinţenie, sărbătorindu-le cum se cuvine, şi dându-le o atenţie deosebită fiecăreia la rândul ei. Dragobetele reprezintă pentru români, o sărbătoare a dragostei. De-a lungul timpului, tinerii îşi declarau dragoste în ziua de Dragobete, sau chiar şi-o arătau făţiş, în văzul sătenilor. Sărbătoarea de Dragobete era una mult aşteptată datorită specificului ei drăgăstos, dar şi datorită faptului că această sărbătoare vestea oarecum venirea primăverii. În unele perioade, sărbătoarea de Dragobete era datată pe 1 martie, sau chiar mai târziu. Un lucru este foarte bine ştiut; indiferent când îi venea timpul, Dragobetele era sărbătorit specific româneşte şi era considerat de către toţi românii. Cine n-ar fi aşteptat cu înfrigurare, o sărbătoare a dragostei şi a vestirii mult aşteptatei primăveri? Astăzi, din păcate, această frumoasă sărbătoare a românilor îndrăgostiţi, este pe cale să se piardă cel puţin într-un văl de ceaţă, dacă nu chiar într-o negură adâncă. O dată cu mult dorita libertate, pe care românii au năzuit-o de amar de vreme, în ţara noastră au pătruns şi multe barbarisme care mutilează în văzul nostru şi cu accepţiunea multora dintre noi, limba română şi tradiţiile românilor. Referindu-mă la tema editorialului, am tras concluzia că prea puţini tineri mai ştiu azi de Dragobete, că de respectarea tradiţiei, nici vorbă. Dacă mai auzi printre tineri noţiunea de Dragobete, aceasta este aproape în exclusivitate, doar în sensul peiorativ. În schimb, apărut de câţiva ani în România, sau mai bine zis băgat pe gât, românilor, sărbătoarea americană a îndrăgostiţilor, Valentine’s day, are deja o mare notorietate în rândul tinerilor români. Precum şi Halloween. Cine este vinovat de astfel de situaţii? Tinerii? În nici un caz! Factorii de răspundere trebuie să dea explicaţii vizavi asemenea tolerări, care pot duce cu bătaie lungă, nu numai la mutilarea tradiţiilor noastre străvechi, dar şi la pierderea identităţii naţionale. Dacă în două decenii s-au tolerat ori impus în limba română, sute de cuvinte din altă limbă, ghici câte vor fi tolerate sau impuse în două secole? Dacă în două decenii am pierdut câteva tradiţii, impunându-ni-se sau tolerând alte barbarisme străine, ghici câte se vor întâmpla în două secole? Trăgând concluziile logice, ce părere aveţi despre pierderea/păstrarea identităţii naţionale?