
Un grup mare de capre negre, însoțite de iezi, au fost filmate în Parcul Natural Bucegi. Imaginile, care au fost postate pe pagina de Facebook a Regiei Național a Pădurilor ROMSILVA, au ajuns la peste 80.000 de vizualizări.
„Grup mare de capre negre, însoțite de iezi, în Parcul Natural Bucegi, într-o filmare realizată de colegul nostru Vali Bălan.
Caprele negre sunt perfect adaptate zonei montane. Au musculatura foarte dezvoltată și copitele adaptate pentru deplasările cu ușurință în zonele stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor. Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp.” a Transmis RNP ROMSILVA.