spot_img
Altele
    AcasăActualitateÎncă o tradiție riscă să fie anulată

    Încă o tradiție riscă să fie anulată

    După Pițărăi și căsătoriile la Poarta Sărutului sunt puse sub semnul întrebării. Edilul Marcel Romanescu, ca și alți primari din județ, așteaptă un răspuns oficial prin care să se stabilească dacă evenimentul va avea sau nu loc. Între timp primele solicitări din partea cuplurilor au și ajuns la Primărie Târgu Jiu.

    Autoritățile din Târgu Jiu susțin că ei nu au în plan să amâne nunțile de la Poarta Sărutului, din Noaptea de Revelion. După ce toate acțiunile culturale au fost anulate din cauza pandemiei, primarul susține că și-ar dori ca măcar această tradiție să fie respectată. “Noi vom încerca să organizăm în continuare căsătoriile la Poarta Sărutului. Sunt interzise ieșirile, dar, în condițiile în care ai declarația, iar în declarație există un lucru foarte bine specificat, se pot organiza aceste evenimente. Din punctul meu de vedere, mai ales că suntem convocați la Instituția Prefectului pentru a discuta strict probleme legate de COVID, voi ridica și această problemă. S-ar putea ca toți cei care participă la acel moment să fie obligați, respectând legea, să completeze o declarație. Până la urmă este un eveniment în aer liber. Legea nu interzice organizarea evenimentelor într-o anumită limită și vreau să reglez acest lucru în ședința de la Instituția Prefectului. Cu un număr redus de persoane, bineînțeles, așa cum prevede legea. Nu ne mai așteptăm la sute de persoane care să fie prezente în noaptea dintre ani. Ar fi păcat. Este un moment pe care îl sărbătorim de foarte mulți ani la Târgu Jiu și ar fi păcat să nu găsim o soluție pentru a organiza acest eveniment în continuare ”, a transmis primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

    Temere

    Dovadă că evenimentul este așteptat de gorjeni și nu numai stau numărul de solicitări, deja ajunse la Primăria Târgu Jiu. “La momentul acesta sunt două solicitări, nedepuse încă. I-am rugat pe colegii mei de la Evidența Populației să nu înregistreze încă cererile, până nu reglăm foarte bine cu instituțiile abilitate. Să nu îi punem pe oameni să depună solicitările, iar după aceea să le comunicăm că nu se pot organiza astfel de evenimente”, a mai transmis Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: