spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncă un pas spre rezolvarea conflictului de la Turcineşti

    Încă un pas spre rezolvarea conflictului de la Turcineşti

    Aşa cum a promis, prefectul a mers ieri în teritoriu, de data aceasta în comuna Turcineşti, pentru a vedea cum poate fi rezolvată problema apei. Aceasta este a doua întâlnire cu autorităţile locale de acolo, prefectul fiind încrezător că lucrurile evoluează înspre mai bine. „Astăzi (nr marţi, 5 septembrie) a fost cea de-a doua etapă, a întâlnirilor pentru a rezolva problema de la Turcineşti. Ne-am întâlnit cu domnul primar, secretarul unităţii administrative şi reprezentantul constructorului, bineînţeles însoţit de Corpul de Control şi de către departamentul juridic. Mâine (nr 6 septembrie) sau săptămâna viitoare voi vrea să am o întâlnire şi cu consilierii de acolo şi după cele trei întâlniri vom vedea ce decizie putem lua. Trebuie să ie rezolvată problema în favoarea cetăţenilor, care stau de atâta timp fără apă, cu respectarea prevederilor legale”, a spus noul prefect Radu Teodorescu. Marţi primarul din Turcineşti a fost chemat în biroul prefectului, alături de şeful Departamentului Juridic din cadrul instituţiei, pentru a pune la punct paşii care trebuie urmaţi, legal, pentru a rezolva conflictul. De menţionat este faptul că primarul Vasile Gogălniceanu spune că a găsit o firmă care să asigure furnizarea apei, însă, consilierii locali ai PDL nu sunt de acord. Ei îl acuză pe primar de ilegalitate şi refuză să semneze contractul. Peste 2.500 de localnici sunt nevoiţi să care apa cu bidoanele sau cu găleţile de la localităţile din apropiere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: