Consiliul Județean Gorj prin Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj în parteneriat cu Asociația „Environ” organizează cea de-a patra ediție a campaniei” România reciclează și-n județul Gorj”.
Acțiunea de colectare a electrocasnicelor vechi (DEE-uri) va debuta în data de 31.05.2021, se va derula pe o perioadă de 2 luni de zile în 62 de localități de pe raza județului Gorj. Acțiunea se va desfășura în baza unui grafic de colectare conceput pe etape, care va fi reactualizat săptămânal până la finalizarea numărului de localități înscrise în campanie.
Graficul de colectare stabilit pentru primele două săptămâni vizează comunele Baia de Fier, Polovragi, Bălănești, Telești, Mătăsari și Peștișani. “Prin numărul mare de localități care și-au exprimat dorința să participe activ, campania de colectare DEE-uri din județul Gorj devine cea mai amplă acțiune de acest gen organizată în țară până în prezent. Impactul pozitiv rezultat în urma ediției de anul trecut, când au fost reciclate peste 110 de tone electrocasnice vechi, a făcut ca, pentru acest an, să ne propunem colectarea a minimum 200 de tone DEE-uri la nivelul județului Gorj. Pentru participanții la campanie vor fi acordate tichete valorice, în valoare de 10 lei/tichet, numărul acestora calculându-se în funcție de tipul obiectului reciclat”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Tașcău.