spot_img
Altele
    AcasăActualitateInvestiții în școlile din Târgu Jiu în funcție de rezultatele unității

    Investiții în școlile din Târgu Jiu în funcție de rezultatele unității

    Municipalitatea târgujiană stabilește un nou criteriu ce va sta la baza investițiilor ce vor fi făcute în școli. Primarul Marcel Romanescu afirmă că are în plan să finanțeze lucrări în unitățile unde elevii au rezultate bune la învățătură. Un exemplu este Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu.

    “Se lucrează în continuare la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”, acolo unde izolăm termic corpul vechi al clădirii. Ca urmare a rezultatelor foarte bune obținute de elevii aflați sub îndrumarea cadrelor didactice de aici, școala a devenit una dintre cele mai căutate din municipiu, înregistrând o creștere considerabilă a numărului de cereri de înscriere. Am investit în această unitate de învățământ sume consistente de bani, pornind de la extindere, modernizare și până la amenajarea unei noi baze sportive. Urmează înlocuirea împrejmuirii bazei sportive, lucrare pe care o avem programată în viitorul apropiat. Este un proiect pilot pe care l-am demarat în anii trecuți și care arată ceea ce ne dorim să facem în toate școlile din municipiu. Prioritizarea se va face în funcție de rezultatele unităților de învățământ. Și avem multe alte școli cu rezultate foarte bune. Felicit conducerea Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” pentru implicare, dar și colectivul de cadre didactice pentru munca depusa în ultimii ani și rezultatele remarcabile obținute de elevii pe care i-au coordonat!”, a transmis primarul Municipiului Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: