Cetățenii, așteptați la Ziua Armatei Române. Cu ocazia evenimentului ce se va desfășura și în Târgu Jiu, Prefectura Gorj lansează oamenilor invitația de a participa la manifestările zilei de 25 octombrie.
„Cu prilejul Zilei Armatei Române, Instituția Prefectului – Județul Gorj are deosebita onoare de a vă invita să participați la manifestările dedicate acestui eveniment, care vor avea loc sâmbătă, 25 octombrie 2025, pe Calea Eroilor din municipiul Târgu Jiu,
începând cu ora 13:30. Vom aduce împreună un omagiu eroilor care au slujit și apără cu devotament patria, contribuind la păstrarea libertății și demnității naționale”, transmite prefectul Șerban Predescu.

