Lucrările blocate pe varianta ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu se degradează pe zi ce trece, susțin reprezentanții Secției Drumurilor Naționale Târgu-Jiu. Este vorba de pasajul din zona Amaradia, care nu poate fi finalizat pentru că lucrările au fost blocate printr-o ordonanță președințială obținută de proprietarul terenului. „În zona Amaradia 2, unde există o ordonanță președințială, lucrările încep să se deterioreze. Armăturile metalice ruginesc. Pentru noi și pentru constructor, aceste întârzieri înseamnă mulți bani pierduți. Ei sunt nevoiți să-și asigure paza pe timpul zilei și pe cel al nopții, pentru a nu se întâmpla nimic cu materialele care sunt în șantier. Grinzile trebuie acoperite și armate. Sunt o serie de procese tehnologice care ar fi trebuit finalizate. Dacă nu era problema cu Ordonanța președințială, pasajul de la Amaradia 2 era gata și legătura între cele două pasaje era terminată până acum. Proprietarul terenului a obținut o ordonanță președințială și dorește mutarea centurii. Inițial, a cerut anularea hotărârii de guvern, dar a pierdut. Suntem ținuți în loc pentru că sunt mai multe procese pe care le-a deschis. Termenele la Înalta Curte de Casație sunt foarte lungi. Sperăm să găsim înțelegere la instanța din Gorj și vom încerca să facem o intervenție asupra ordonanței și să ne permită să punem în siguranță aceste lucrări, să evităm deteriorarea lor și, automat, costuri mult mai mari”, a spus Cristi Tudor, reprezentant al Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu.
Și în alte zone lucrările de construcție a drumului de centură nu se pot desfășura din cauza unor litigii. „Mai avem situații cu proprietarii de locuințe care nu și-au găsit rezolvarea. Sunt în instanță unde solicită sume mai mari de bani, dar toate cazurile se vor termina în 2-3 luni“, a spus Cristi Tudor.
Construcția variantei ocolitoare va costa aproape 100 milioane lei noi, iar lungimea „centurii” va fi de aproximativ 20 de kilometri.