spot_img
Altele
    AcasăActualitateManagementul defectuos scoate peste 200 de poştaşi în stradă

    Managementul defectuos scoate peste 200 de poştaşi în stradă

    Angajaţii Poştei Române vor ieşi în stradă. Disponibilizările din ultima perioadă, salariile mici, dar şi managementul defectuos al companiei par probleme cu care aceştia se confruntă în ultima perioadă. Protestele nu vor lipsi nici în oraşul lui Brâncuşi, unde peste 200 de oameni vor ieşi în stradă pentru a-şi cere drepturile.

    Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), organizaţie sindicală cu peste 26.000 de membri, va declanşa acţiuni de protest în toată ţară, în perioada 10-27 august, din cauza managementului defectuos înregistrat în ultimii ani la Compania Naţională Poşta Română, relatează Agerpres. Nici în Gorj nu vor lipsi aceste evenimente. Peste 200 de persoane vor ieşi în stradă pentru a-şi cere drepturile. „Programul pichetărilor începe cu data de 10 când se va organiza o pichetare de către Sindicatul Lucrătorilor din Poşta Română la sediul din Bucureşti, iar la nivelul Târgu-Jiului, Oficiul Judeţean de Poştă Gorj, filiala Gorj a Sindicatului Lucrătorilor din Poşta Română organizează o pichetare pe 24 august. Nemulţumirile acestora sunt legate de faptul că în ultimul timp managementul defectuos a adus compania într-o situaţie financiară foarte precară. Există marea problemă a reorganizării companiei care de câţiva ani nu generează decât haos fiind iminentă disponibilizarea unui număr foarte mare de angajaţi. La ora actuală aceşti salariaţi îşi cumpără consumabile pentru a putea funcţiona oficiile de poştă din bani personali. În loc să se găsească bani pentru a se pune pe picioare compania, ca de obicei se umblă la disponibilizări. Din discuţia mea cu doamna preşedintă a filialei Gorj am înţeles că vor participa 200 de salariaţi din cadrul Poştei. În urma acestor pichetări la nivelul poştei în întreaga ţară se va ajunge la o discuţie între sindicat şi companie. Sperăm să fie în favoarea noastră”, a spus Marius Măceşanu, liderul Blocului Naţional Sindical Gorj.

    Pichetări în toata ţara

    În perioada 10-27 august 2012 sindicaliştii afiliaţi la SLPR vor participa la pichetele ce vor fi organizate conform calendarului de mai jos: 10 august-pichet în Bucureşti, 13 august pichete în toate judeţele din fosta regională Iaşi, 14 august pichet la Galaţi, 17 august pichete în toate judeţele din fosta regională Cluj, 20 august pichete în toate judeţele din fosta regională Braşov, 22 august pichete în toate judeţele din fosta regională Ploieşti, 23 august pichete în toate judeţele din fosta regională Constanţa, 24 august pichete în toate judeţele din fosta regională Craiova, 27 august- pichete în toate judeţele din fosta regională Timişoara. Pichetul din Bucureşti se va desfăşura în faţa sediului Companiei Naţionale Poşta Română în data de 10 august 2012 între orele 9.00-11.00 şi la el vor participa aproximativ 100 de poştaşi, potrivit comunicatului de presă remis de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România.

    Management defectuos la Poşta Română

    Printre motivele care au stat la baza deciziei sindicaliştilor SLPR de a ieşi în stradă se numără: îngrijorarea faţă de prezentul, dar mai ales viitorul locului lor de muncă. Această îngrijorare vine din faptul că în ultimii ani managementul CN Poşta Română nu a mai încheiat contracte noi prin care să aducă venituri, nu a mai adus activităţi noi, nu şi-a asumat deloc rolul de manager creativ ci doar pe acela de administrator mediocru ce ţine echilibrul societăţii pe care o administrează exclusiv prin amputarea drepturilor angajaţilor. Încălcarea de către managementul CNPR a prevederilor din contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate, în ceea ce priveşte: asigurarea locurilor de muncă cu materialele, consumabilele şi formularistica necesare efectuării serviciului poştal, asigurarea condiţiilor de muncă, acordarea unor drepturi de personal; faptul că salariaţii sunt obligaţi să cumpere din bani proprii diverse materiale şi consumabile necesare prestării activităţii poştale; faptul că de peste 3 ani CN Poşta Română se află în continuu proces de organizare şi reorganizare cu singur efect instabilitatea şi pierderea de segmente de piaţă, ultimele solicitări ale managementul CN Poşta Română prin care ar urma să se reducă veniturile salariaţilor cu peste 20%, spectrul concedierilor anunţate de către managementul CN Poşta Română. Prin organizarea acestor acţiuni Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România doreşte să atragă atenţia Statului Român, care este acţionarul majoritar al CNPR prin Ministerul Comunicaţiilor, precum şi publicului care beneficiază de serviciile furnizate de Poşta Română de peste 150 de ani, asupra faptului că lipsa de performanţă a managementului Poştei Române va conduce la falimentul acestei companii cu grave consecinţe asupra celor aproape 33.000 de angajaţi şi a celor peste 12 milioane de beneficiari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: