Spitalul de la Sadu are toate şansele să se deschidă! De ce? Pentru că 90% dintre demersuri au fost făcute, spune directorul Casei Judeţene de Sănătate Gorj. Problema ar putea apărea la personalul medical, pentru că, medicii venţi în Târgu Jiu, nu vor să se reîntoarcă la Sadu.
Decizia finală o ia însă Ministerul Sănătăţii, dar redeschiderea Spitalului Sadu ar putea deveni certitudine, asigura directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.Bondoc a primit asigurări de la prefectul judeţului că au fost purtate discuţii la minsiter în acest sens, urmând ca şi bugetul să fie alocat. Nu este vorba numai de Spitalul de la Sadu, mai sunt şi altele care trebuie să se redeschidă. Hârtiile sunt la minister, iar cât de curând, vor veni aprobările. Important este ca partea ce revine casei s-a făcut pentru acceptul iniţial, urmând să ne adresăm şi pentru buget, care va fi separat de ce bani am primit acum”, a declarat Daniel Bondoc, directorul Casei Judeţene de Sănătate Gorj.
Spital da, medici ba
De cealaltă parte însă, o posibilă redeschidere a Spitalului de Sadu pune pe tapet problema personalului medical. Din medicii veniti la Târgu Jiu, foarte putini se gândesc sa se reîntoarcă la Sadu, spune Stănculete. Există şi explicaţii. „Eu nu ştiu mai mulţi de 2-3 medici are ar vrea să se întoarcă, din 50, la Sadu. Mai mult, chiar se tem să nu facem „vreo combinaţie” să-i trimitem acolo. De ce? Din două motive: mai întâi, salariul, care este de nivelul unui spital judeţean, iar un alt motiv poate fi cel profesional. Ce poţi să faci profesional întrun spital judeţean, nu se comapră cu nici un spital din judeţ. Suntem spital judeţean, cu activitate complexă pe multe planuri, iar adevărata medicină se face unde ai şi toate posibilităţile. Că mai scârţâim şi noi, e drept, dar şi la clinicile universitare mai sunt probleme, dar aici este totul complex, sunt linii de gardă permanente şi se acordă asistenţă medicală”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Târgu Jiu. În plus, pentru medicii din Târgu Jiu, redeschiderea Spitalului de la Sadu nu aduce motive de îngrijorare, pentru că, „nu este o ameninţare pentru noi, că ar fi probleme”, crede Vasile Stănculete.