Fostul primar al comunei Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, încearcă să se împace cu actualul edil, Dumitru Turbăceanu, după ce, ieri, cei doi social-democraţi au creat un adevărat scandal privind implicarea acestora la Referendum. Turbăceanu spunea că prezenţa la vot a locuitorilor din Baia de Fier a fost redusă din cauza lui Mihuţescu, acesta neimplicându-se suficient pentru USL. În acelaşi context, Turbăceanu l-a ameninţat cu excluderea din PSD pe Constantin Mihuţescu, fostul edil acuzându-l la rândul său pe fostul preot că a boicotat Plebiscitul la una cu PD-L. De această dată, Mihuţescu încearcă o împăcare cu Dumitru Turbăceanu, actualul preşedinte al filialei locale PSD Baia de Fier, transmiţându-i primarului că nu l-a acuzat pe acesta că ar fi luat bani de la PD-L pentru a boicota Referendumul. Constantin Mihuţescu este decis să „îngroape securea războiului” şi să colaboreze cu Turbăceanu în Consiliul Local Baia de Fier în interesul comunităţii.