spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialGorjul a pierdut în ultimii zece ani 44.155 de persoane

    Gorjul a pierdut în ultimii zece ani 44.155 de persoane

    Referendumul din data de 29 iulie a ridicat o problemă majoră legată de existenţa mai multor persoane decedate pe listele electorale permanente. Astfel că, mai marii de la Bucureşti au cerut din teritoriu situaţia cu persoanele decedate în ultimii zece ani. Subprefectul Gorjului a declarat faptul că la nivelul judeţului au decedat în ultimii zece ani 44.155 de persoane şi că există posibilitatea, ca unele dintre aceste persoane să fie înscrise pe listele permanente. „Această listă este făcută ca cei de la Bucureşti să îşi dea seama ce s-a întâmplat de la ultimul recensământ şi până acum. Cifra la nivelul judeţului Gorj, vorbind despre persoanele decedate este de 44.155 de persoane, un număr foarte mare, mă surprinde. Mi s-a cerut doar statistici, date, fără nume de persoane. Din 2002 până la 2012. Nu ştiu de ce s-a cerut o astfel de informare, dar cred că are legătură cu referendumul. Este bine să se facă o comparaţie. Sunt sigur că cifra este cât se poate de reală”, a spus Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj. Aşa cum a menţionat nu exclude varianta ca unele persoane dintre acestea să fie înscrise pe listele permanente, însă, la capitolul organizare, totul s-a desfăşurat impecabil, aşa cum a cerut premierul Victor Ponta. „Există posibilitatea ca unele dintre aceste persoane să fie înscrise şi pe listele permanente. Ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că cel puţin patru sau cinci filtre au fost organizate la alegerile anterioare, şi la alegerile locale şi la referendum. Ca în orice sistem pot apărarea greşeli. Am avut semnate, dar doar la nivel de zvonuri. Oricum nu era o problemă a Instituţiei Prefectului. Treaba noastră a fost doar să organizăm acest referendum”, a mai spus subprefectul. Datele Instituţiei Prefectului arată că în ultimii zece ani cei mai mulţi decedaţi s-au înregistrat în municipiul Târgu-Jiu-7.200, urmat de localitatea Runcu-1.438 şi municipiul Motru-1.277.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: