Miroase îngrozitor în mai multe cartiere din
Târgu Jiu. Mai mulți locuitori au sesizat pe rețelele sociale că mirosul este insuportabil și cer autorităților locale să se implice, pentru a stopa acest fenomen.
Alina Lăcătușu, o cunoscută interpretă de muzică populară, a atras atenția cu privire la faptul că mirosul intră chiar în locuințe: „Autoritățile din Târgu-Jiu!?
Nu mai putem respira, ne intra mirosul în case!!!! Chiar nu se pot lua măsuri?? Ce se întâmplă în zonă?? Miroase de parca avem un crematoriu langa noi!
Garda de Mediu Gorj??
Este oribil!“.
Nu se știe deocamdată ce generează acest miros.
Zilele trecute, comisarii de mediu au descoperit un depozit ilegal de dejecții provenite de la animale și au aplicat o amendă.
„Abandonări masive de dejecții animaliere depistate de comisarii Gărzii de Mediu Gorj la marginea municipiului Târgu Jiu
Încă de la începutul acestei săptămâni, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au desfășurat ample cercetări pentru stabilirea provenienței dejecțiilor animaliere abandonate la marginea municipiului Târgu Jiu.
În urma verificărilor și a stabilirii trasabilității acestor deșeuri, a fost identificată societatea responsabilă de această faptă. Operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 70.000 lei, fiind dispusă totodată măsura obligatorie de ridicare a dejecțiilor identificate“, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Gorj.