Senatorii au ținut, astăzi, un moment de reculegere în memoria fostului senator de Gorj și fost primar al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, la propunerea vicepreședintelui Senatului, Robert Cazanciuc.
Florin Cârciumaru a fost înmormântat, cu onoruri militare, în urmă cu două zile, la Târgu Jiu. Zeci de persoane — membri ai familiei, colegi, foști colaboratori și numeroși târgujieni — l-au condus pe ultimul drum, aducându-i un ultim omagiu celui care a condus municipiul timp de mai multe mandate.
La funeralii au fost prezenți și mai mulți demnitari, printre care Robert Cazanciuc și Titus Corlățean, care au transmis mesaje de condoleanțe și au subliniat contribuția semnificativă a lui Florin Cârciumaru la dezvoltarea Târgu Jiului și la viața politică a județului Gorj.

