spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateNoi întâlniri cu avocații, pe tema pensionărilor din CEO

    Noi întâlniri cu avocații, pe tema pensionărilor din CEO

    Federația Națională a Muncii programează în Târgu Jiu, la Restaurantul „Bulevard” (în zona Gării Centrale), o întâlnire cu cabinetele de avocatură contactate de către F.N.M. privind Legile 74 și 197, precum și pe tema recalculării pensiilor foștilor angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO).

    Prin urmare, în data de luni, 29 noiembrie, întâlnirile cu cetățenii păgubiți se vor desfășura începând cu ora 15,00. În problema pensiilor, minerii, energeticienii și foștii salariați din unitățile prestatoare sunt chemați să vină cu câte o copie după cartea de muncă, decizia de pensionare, carte de identitate și, eventual, adeverințe cu câștigurile obținute.

    Cei care au acționat în instanță Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. trebuie să aducă chitanța cu taxa de timbru în valoare de 20 lei. În problema exproprierilor din zonă sunt așteptați păgubiții (titulari și moștenitori de drept) care nu au fost despăgubiți pentru terenurile afectate de minerit și termocentrale. Trebuie aduse și actele sau adeverințele de proprietate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: