spot_img
11.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateO săptămână plină de evenimente

    O săptămână plină de evenimente

    Consiliul Judeţean va primi în această perioadă aproximativ 4.000 de colindători. Aceasta nu este o noutate, pentru că şi anul trecut, şi în anii ce vor urma, tradiţia se va menţine iar instituţia va fi colindată aşa cum se cuvine de alaiurile care bat la uşa instituţiei. Fiecare a fost recompensat pe măsură, după cum a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. „Suntem în deplină activitate de primire a colindătorilor, anul acesta vom fi colindaţi de vreo 4.000 de colindători. Se încheie această activitate pe data de 19 decembrie. Pe lângă colindătorii prezenţi vom oferi pachete şi celor din sistemul de sănătate, la Pediatrie şi Asistenţă Socială”, a spus Ion Călinoiu. Pe lângă aceste obiceiuri, vor urma şi altele, evenimente care păstrează vie feeria sărbătorilor de iarnă. „Astăzi vom realiza acest obicei tradiţional de sacrificare a porcului pentru copiii din sistemul rezidenţial, tot astăzi vom merge cu pachete la Liceul Nr 3, acolo unde se găsesc copii care au ieşit de sub asistenţă socială, cu vârstă de peste 18 ani. Miercuri la ora 11:00 vom dezveli bustul eroului Revoluţiei din 89, Merişescu, joi vom avea evenimentul cunoscut, Alaiul Colindelor, la nivelul judeţului, vineri, şedinţă de consiliu la ora 14:00, sâmbătă vom realiza evenimentul de omagiere a revoluţiei din 22 decembrie”, a mai spus Călinoiu. Nu au lipsit ieri nici urările pentru cetăţenii judeţului, pe care preşedintele Consiliului Judeţean speră să îi vadă, sănătoşi, voioşi şi cu mai multe realizări în anul ce va urma.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: