spot_img
Altele
    AcasăEconomicLeul va avea un Crăciun liniştit

    Leul va avea un Crăciun liniştit

    Cererea de lei s-a menţinut ridicată şi ieri, astfel că euro a scăzut la un nou minim al ultimelor trei luni şi două săptămâni. Cursul monedei unice a coborât de la 4,4747 la 4,4675 lei, un curs mai mic fiind stabilit în 31 august, 4,4595 lei. În prima oră de tranzacţionare euro a scăzut sub pragul de 4,46 lei, nivel care nu a mai fost atins de la finele lui august. După atingerea acestui minim, euro s-a stabilizat în jurul pragului de 4,4650 lei, volumele de tranzacţionare reducându-se faţă de precedentele două şedinţe, iar la ora 14:00 cotaţiile erau de 4,4630 – 4,4670 lei. Aprecierea leului este pusă pe seama vânzărilor agresive la care au recurs investitorii străini, care sunt mult mai optimişti după câştigarea alegerilor de către USL, ceea ce va asigura stabilitatea politică şi va permite încheierea unui nou acord cu FMI. Cei de la ING Bank, consideră că leulva pierde din avansul luat faţă de euro, datorită „posibilelor fluxuri comerciale de cerere de valută, dată fiind tendinţa naturală din piaţa locală”. Aceasta ar putea fi contracarată însă de intrările mai mari la nivelul caselor de schimb valutar, care vor fi alimentate de românii care revin în ţară pentru Sărbătorile finalului de an. Scăderea euro a împins în jos şi dolarul, care a scăzut de la 3,4205 la 3,3954 lei, cel mai redus nivel începând cu 8 mai, dar şi francul elveţian, care a coborât de la 3,7022 la 3,6990 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa lunară la 4,4724 – 4,49 lei iar pentru martie la 4,53 – 4,5401 lei, semn că percepţia investitorilor s-a îmbunătăţit semnificativ. În regiune, moneda poloneză era stabilă faţă de euro, fluctuând între 4,08 şi 4,091 zloţi, în timp ce forintul maghiar se deprecia de la 283,7 la 287,7 unităţi/euro. Perechea euro/dolar se menţinea peste pragul de 1,31, fluctuând între 1,3146 şi 1,3187 dolari. Aprecierea euro se datorează lipsei unui acord la nivelul Congresului SUA, între democraţi şi republicani, care să rezolve problema bugetului SUA pentru anul viitor. La Sibiu, pentru euro se tranzacţiona pe martie la 1,3165 – 1,3167 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.689,5 – 1.690 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: