Tinerii din comuna Bălești, cea mai mare din județul Gorj, vor primi o plachetă aniversară din partea primăriei, la împlinirea vârstei majoratului.
„La inițiativa primarului comunei Bălești, s-a stabilit ca fiecare tânăr cu domiciliul în comuna noastră, care împlinește vârsta de 18 ani, să primească o plachetă care marchează începutul unei noi etape în viața sa“, este mesajul transmis de conducerea Primăriei Bălești.
De asemenea, și tinerii care vor împlini vârsta de 14 ani și vor obține prima carte de identitare vor beneficia de o plachetă.
„Un gest similar se pregătește și minorilor care împlinesc 14 ani și obțin prima carte de identitate din viața lor ,de la S.P.C.L.E.P. Bălești“, au mai transmis reprezentanții Primăriei Bălești.
Fiecare plachetă este semnată de primarul Mădălin-Ion Ungureanu.